Îngerul durerii

inger

Înger căzut din cer cu pielea dezlipită, cu plăci de solzi necrotici. Chipul imortalizat, îl trădau doar ochii. Ochii mari, negri, profunzi absorbeau lumina acestei lumi, în care a nimerit. Ce străin îi părea acest corp, loc, senzaţii. Se gîndea la fenomenul de limită. Nu vroia nimic, nici să mănînce, nici să doarmă, nici să vorbească cu cineva, îşi era autosuficient. Nu avea simţul timpului. Observase doar că nu mai avea solzi. S-au dezlipit, duşi de vîntul uitării. Acum semăna cu oamenii, cei mărunţi, pe care-i urmărea din înălţimea muntelui, dar pe care-i depăşea enorm. În mintea lui trăia conştiinţa întregii omeniri, se îngloba o energie imensă, izvorîtă din unives. Privirea i s-a oprit asupra unei fiinţe cu totul deosebite. Ea nu era prinţesă, nu provenea din straturile înalte ale acelei societăţi, dar pentru el însemna mult. Îi plăcea s-o privească, să-i admire gesturile, cuvintele, gîndurile. Începuse să-şi dorească să fie alături de ea, să-i vorbească, dar ştia că orice cuvînt rostit o va apropia de moarte. Încerca să renunţe la ideea de a fi alături, dar ‘cărţile’ lumii în care nimerise se amestecă imprevizibil.
I-a atins buzele. Simţea că există alături de acea fiinţă. Simţea mirosul vîntului, auzea murmurul apelor sferelor, simţea pămîntul şi cerul ce opreau clipele cînd el o ducea prin universuri noi, găuri negre, lumi net superioare realităţii. Realiza orice dorinţa a ei, numai că nu-i vorbea. Ea încerca să descopere taina, dar toate eforturile erau in zadar. El nu putea să-i provoace durere, o iubea, o dorea vie alături. Ea nu putea să înţeleagă această atitudine a lui. Nu mai venea. El iarăşi se gîndi la fenomenul de limită. O aştepta. O vedea retrasă, departe, fericită şi se bucura pentru ea. Apăruse senzaţia timpului apăsător, simţi că nu-şi mai este suficient, că dispăruse ceea ce a redat un sens apariţiei lui. Era puternic, nu vroia să-şi mărturisească, dar suferea. Cînd nu mai putea suporta a început să se facă invizibil. Se acoperise iarăşi de solzi, cu efecte motorii spre alte universuri. Suflase vîntul atît de puternic că împrăştiase solzii care nimeriseră în inimile îndrăgostiţilor provocînd acea durere ce însoţeşte iubirea.

This entry was posted in Altele and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s